Latest Blog

About us

Nisl posuere phasellus potenti sem senectus mattis.

Categories

Ochiul Londrei- London Eye

Ochiul Londrei- London Eye

O atractie turistica recenta, dar deja foarte populara este Ochiul Londrei, o roata uriasa de observare, localizata in Gradinile Jubileului, pe malul sudic. Structura de 135 de metri inaltime a fost construita ca parte a sarbatoririi noului mileniu in Londra.
De la deschiderea sa din martie 2000, Ochiul Londrei a devenit un simbol al Marii Britanii moderne. Este atractia turistica ce aduce cei mai multi bani, vizitata de peste 3,5 milioane de oameni anual.
Oferind un amestec uluitor de design si inginerie, pasagerii din capsulele Ochiului Londrei pot vedea pana la 30 de kilometri in toate directiile.
Ochiul Londrei reprezinta viziunea lui David Marks si Julia Barfield, o echipa de arhitecti sot si sotie. Design-ul rotii a fost folosit ca metafora pentru sfarsitul secolului XX, timpul transformandu-se intr-un nou mileniu.
In 2000, era cunoscut drept Roata Mileniului. La acel moment, British Airways era principalul sponsor, iar pana in noiembrie 2005 au fost asociati cu Marks Barfield Architects si Grupul The Tussauds. British Airways a finantat privat proiectul Ochiul Londrei inca din primele etape de proiectare.
 
Construirea Ochiului Londrei a fost o provocare majora. Este cea mai inalta roata de observatie cu un singur punct fix din lume, ridicandu-se mult deasupra orizontului Londrei la cei 135 de metri ai sai. Este o piesa de inovatie indrazneata si design revolutionar, care a combinat ce e mai bun din design-ul, arhitectura si ingineria britanica cu o echipa exceptionala de experti.
Capsulele pentru pasageri din Ochiul Londrei incorporeaza o forma cu totul noua pentru o roata de observare. In loc sa fie suspendate sub roata, ele se rotesc in interiorul unor inele-suport circulare, fixate in exteriorul ramei principale. Rezultatul este o vedere panoramica de 360 de grade uluitoare din cel mai inalt punct.
Ochiul Londrei are 32 de capsule, fiecare pentru cate un tinut reprezentat in Parlament. Capsulele au vederi de 360 de grade, un sistem de incalzire si racire si banci pentru stat jos.
Orice vizitator al Ochiului Londrei este uimit de cele sase cabluri incredibile care tin roata pe loc. Si apoi, daca priviti in sus, le veti vedea intinzandu-se pe rama si pe roata. Includ 16 cabluri de rotatie pe rama si 64 de cabluri-raza, similare spitelor de la bicicleta, care tin rama legata de axul central.
Principala fundatie pentru Ochiul Londrei este situata sub picioarele ramei in forma de A ; a necesitat 2.200 de tone de ciment si 44 de blocuri de beton – fiecare cu 33 de metri adancime. A doua fundatie, cea de tensiune, care sustine cablurile din spatele rotii, a necesitat 1.200 de tone de ciment.
In centrul Ochiului Londrei se afla marele butuc si axul. Principalele elemente au fost facute din otel turnat. Axul in sine era prea mare pentru a fi turnat intr-o singura bucata, astfel incat a fost facut in opt sectiuni mai mici. Doua turnari ulterioare, sub forma unor mari inele, formeaza elementul structural principal al butucului. Butucul este un tub din otel ce tine toate piesele impreuna. Toate turnarile au fost realizate de Skoda Steel.
   - A fost nevoie de sapte ani si de indemanarea a sute de oameni din cinci tari pentru a construi Ochiul Londrei.
   - Puteti vedea pana la 40 de kilometri departare din varf, chiar pana la Castelul Windsor intr-o zi senina.
   - Ochiul Londrei primeste o medie de 3,5 milioane de vizitatori pe an. Ar fi nevoie de 6.680 de avioane Boeing 747-400 ale companiei British Airways pline pentru a cuprinde acest numar de turisti.
   - Poate purta 800 de pasageri intr-o miscare de revolutie – echivalentul a 11 autobuze rosii londoneze cu doua etaje.
   - Fiecare din cele 32 de capsule cantareste 10 tone. Pentru a va imagina, este echivalentul a 1.052.631 monede de o lira!
   - Fiecare miscare de rotatie dureaza in jur de 30 de minute, ceea ce inseamna ca o capsula calatoreste cu o viteza de 26 de centimetri pe secunda, sau 0,9 kilometri pe ora – de doua ori mai repede decat o testoasa in alergare ; permite pasagerilor sa urce si sa coboare fara ca roata sa se opreasca.
   - Circumferinta rotii este de 424 de metri – asta inseamna ca daca ar fi desfasurata, ar fi de 1,75 ori mai lunga decat cea mai inalta cladire din Marea Britanie – One Canada Square din Cheiul Canary Wharf.
   - Greutatea totala a rotii si a capsulelor este de 2.100 de tone – echivalentul a 1.272 de taxiuri londoneze negre !
   - Inaltimea Ochiului Londrei este de 135 de metri (cat 64 de cabine telefonice rosii puse una peste alta)
   - Axul sustine structura rotii, iar butucul o roteste in jurul axului. La 23 de metri inaltime, axul se apropie ca marime de clopotnita unei biserici si, impreuna cu butucul, cantareste 330 de tone, de 20 de ori mai greu decat Big Ben.

Localizare pe harta